Mi-am format un frumos obicei, sa ies in fiecare seara inainte sa se intunece sa alerg in parc.In momentul in care incep sa alerg, o avalansa de ganduri imi vin in minte si pot pur si simplu sa ma detasez de corp si sa uit de oboseala si de timpul care trece. Parcurgand traseul bine stabilit,pe care il strabat de trei sau patru ori depinde de dispozitie, nu am cum sa nu observ trecand printre alei totul inverzit, salciile revarsate aproape una cu iarba, cainii alergand, oameni de toate varstele plimbandu-se sau pur si simplu stand cu familia relaxati la pescuit pe malul ghiolului.Simt o recunostinta pentru faptul ca pot vedea, ca imi pot delecta creierul cu imagini atat de frumoase. Strabatand aleile unui parc inverzit in totalitate si atat de plin de oameni este pur si simplu fantastic sa constati cat de liniste poate fi,si cate suntete pe care le ingnoram putem auzi. Sa alergi contra vantului,sa simti aer rece pe piele, sa auzi pasarele ciripind, sa-ti trosneasca sub picioare scoarta de copac, te simti altfel. Altfel te simti gasind bucurie in lucruri simple.